Într-o seară ploioasă am comandat un Bolt.

Aplicația mi-a găsit o mașină, șoferul a dat semne că vine, iar eu am început să urmăresc pe hartă mica lui deplasare digitală. Numai că, după o vreme, mașina n-a mai venit. Poate că șoferul s-a răzgândit, poate că nu i-a convenit cursa, poate că ploaia i-a modificat brusc filosofia transportului urban.

Cert este că am fost nevoit să anulez comanda.

Un client de cinci stele

Pentru o clipă m-am simțit aproape ofensat. Mi-am amintit că am un rating bun în aplicație. Sunt, cum s-ar spune, un client de cinci stele. Nu trântesc portiere, nu las noroi pe banchetă, nu cer șoferului să oprească „doar două minute” în șapte locuri și, în general, mă comport civilizat.

Și atunci mi-a trecut prin minte întrebarea ușor arogantă:

Cum să nu vii după un client de cinci stele?

Probabil că aceasta este una dintre micile iluzii ale lumii moderne: dacă algoritmul ne-a acordat cinci stele, începem să credem că universul ar trebui să ne ofere prioritate.

Numai că viața nu verifică ratingul înainte să ne trimită ploaia.

Sub frunzele unui copac

Așa că am rămas sub frunzele unui copac.

Ploaia cădea frumos, lumina avea ceva cinematografic, iar orașul părea pentru câteva clipe mai liniștit. Am scos telefonul și am filmat printre frunze. Peste imagini am pus „Ploaie în luna lui Marte”, interpretată de Mircea Baniciu.

A ieșit o postare frumoasă.

Apoi am pornit pe jos spre casă, prin ploaie.

O cursă transformată în plimbare

Undeva pe drum, supărarea a început să dispară. Cursa anulată se transformase într-o plimbare. Așteptarea inutilă devenise un film. Ploaia, care trebuia evitată, devenise decor.

Iar drumul până acasă, pe care intenționasem să-l scurtez, îmi oferise câteva minute în care să fiu atent la ce se întâmpla în jurul meu.

Cine a câștigat banii?

Atunci m-am întrebat: cine a câștigat, până la urmă, banii cursei?

Șoferul care n-a mai venit nu i-a câștigat.

Compania nu i-a încasat.

Eu nu i-am plătit.

Poate că i-a câștigat, simbolic, orașul: m-a făcut să merg puțin prin el. Poate că i-a câștigat ploaia, oferindu-mi un spectacol pentru care nu mi-a cerut nici tarif dinamic, nici bacșiș.

Sau poate că i-am câștigat chiar eu, nu doar fiindcă mi-au rămas în buzunar, ci pentru că am primit în schimb o imagine, o melodie și o întâmplare pe care altfel nu le-aș fi avut.

Nu toate lucrurile care nu se întâmplă sunt pierderi.

Ratingul vieții

Uneori, mașina care nu mai vine ne obligă să mergem pe jos. Iar pe jos vedem frunzele, auzim ploaia și observăm că lumea continuă să fie frumoasă chiar și atunci când serviciile ei funcționează imperfect.

Ratingul meu de client a rămas probabil același.

Dar poate că, în seara aceea, viața mi-a acordat mie cinci stele pentru flexibilitate.

Sau măcar patru și jumătate.

Pentru că, recunosc, la început tot m-am enervat.