Afirmația „Baza ființei noastre este voința” circulă în limba română atribuită lui Johann Wolfgang von Goethe. Nu am identificat însă o sursă primară care să confirme formularea exactă și momentul în care ar fi fost rostită.
Ideea, în sensul ei filosofic profund, se apropie mai mult de gândirea lui Arthur Schopenhauer. În „Lumea ca voință și reprezentare”, acesta descrie voința drept miezul ființei noastre: forța interioară care dorește, caută și împinge viața înainte, chiar înainte ca intelectul să construiască explicații.
Dar unele idei sunt importante și prin ceea ce pot trezi în noi. Dacă baza ființei noastre este voința, atunci ea există și în omul care încă nu a început. Există și în cel care amână. Există și în „leneșul frumos” care privește către un proiect, o afacere, o facultate sau o meserie nouă și spune: „Aș vrea, dar nu știu dacă mai pot.”
Lenea nu înseamnă întotdeauna lipsa voinței
Îi numim repede leneși pe oamenii care nu pornesc. Uneori îi judecăm înainte să aflăm ce îi ține pe loc.
Dar nu orice om oprit este lipsit de voință. Unii sunt obosiți după ani în care au dus prea multe. Unii au fost descurajați atât de des, încât au început să confunde părerile altora cu propriile limite. Unii se tem de eșec. Alții se tem chiar de reușită și de responsabilitățile pe care aceasta le-ar aduce.
Voința lor nu a dispărut. A rămas latentă. Stă undeva sub teamă, sub oboseală și sub rușinea de a începe mai târziu decât ceilalți. Din când în când trimite câte un semn: „Poate ar trebui să încerc.”
Acesta nu este un gând de ignorat. Este bătaia discretă a vieții în ușa omului.
Curajul nu vine întotdeauna înaintea începutului
Așteptăm adesea să ne simțim pregătiți. Vrem să avem curaj înainte de primul pas, siguranță înainte de a investi și pricepere înainte de a începe să învățăm. Numai că viața nu funcționează întotdeauna în această ordine.
Curajul apare deseori după ce ai început. Încrederea vine după primele rezultate. Priceperea se construiește prin greșeli. Iar drumul devine vizibil pe măsură ce înaintezi.
Omul care începe o școală nu trebuie să știe deja tot ce urmează să învețe. Tocmai de aceea se duce la școală. Omul care deschide o afacere nu trebuie să cunoască din prima zi răspunsul la fiecare problemă. Are nevoie de o idee, de un calcul realist, de disponibilitatea de a învăța și de suficientă modestie pentru a cere ajutor.
Dacă am aștepta certitudinea absolută, omenirea ar fi încă în peșteră, discutând dacă merită sau nu aprins focul.
„Nu pot” înseamnă uneori „mi-e teamă să încerc”
Există un „nu pot” real. Nu orice obstacol poate fi depășit numai prin gândire pozitivă, iar viața nu trebuie redusă la lozinci motivaționale. Există boli, lipsuri, obligații familiale, pierderi, nedreptăți și împrejurări pe care omul nu le-a ales. Voința nu anulează realitatea.
Dar există și un alt „nu pot”, rostit înainte ca omul să fi încercat cu adevărat. Poate însemna: „Mi-e teamă să nu mă fac de râs”, „Am mai eșuat și nu vreau să doară din nou”, „Mi s-a spus prea mult timp că nu sunt în stare” sau, pur și simplu, „Nu știu de unde să încep”.
Aici voința nu trebuie inventată. Trebuie scoasă la lumină. Nu prin umilire, comparații sau reproșuri, ci ajutând omul să înțeleagă că are voie să înceapă imperfect.
Vicisitudinile vieții nu cer întotdeauna eroism
Sună frumos să spunem că omul trebuie să lupte împotriva tuturor greutăților. În realitate, nimeni nu poate trăi permanent ca într-o scenă finală de film.
Uneori, voința înseamnă să completezi formularul de înscriere, să dai un telefon, să ceri o ofertă, să citești zece pagini, să economisești prima sumă mică sau să refaci un plan care nu a funcționat.
Nu toate victoriile vin cu muzică pe fundal. Unele încep într-o dimineață obișnuită, când omul face lucrul pe care l-a amânat luni întregi.
Proiectul nu trebuie să fie perfect. Trebuie să existe
Perfecționismul este uneori lenea îmbrăcată elegant. Omul spune că încă analizează, că mai cercetează puțin și că așteaptă momentul potrivit. În realitate, îi este frică să expună lumii ceva imperfect.
Dar nicio afacere nu începe în forma ei matură. Nicio carte nu apare direct ca ediție definitivă. Nicio școală nu este terminată înainte de prima zi de curs. Niciun profesionist nu s-a născut cu experiență.
Proiectele cresc împreună cu oamenii care le construiesc. Prima versiune poate fi modestă. Important este să existe, să poată fi încercată și să ofere informații reale. Realitatea corectează mai bine decât imaginația.
Nu trebuie să dovedești nimic tuturor
Dacă reușești, unii vor spune că ai avut noroc. Dacă nu reușești, alții vor spune că te-au avertizat. Dacă nu încerci deloc, probabil că aceiași oameni își vor vedea liniștiți de viața lor.
Nu poți construi folosind părerile tuturor drept materiale de fundație. Un proiect sănătos nu trebuie să demonstreze că ești superior. Trebuie să răspundă unei nevoi, să exprime ceva important pentru tine sau să creeze o posibilitate nouă.
Nu porni ca să le închizi gura altora. Gurile se redeschid. Pornește pentru că ai descoperit un sens suficient de puternic încât să merite efortul.
Leneșul frumos poate deveni constructor
„Leneșul frumos” nu este un caz pierdut. Poate fi un om care nu și-a găsit încă motivul potrivit, metoda potrivită sau primul pas suficient de mic.
Poate că nu are nevoie să i se spună încă o dată că este leneș. Știe deja toate etichetele primite. Poate are nevoie să audă altceva: voința ta nu a dispărut; nu este prea târziu să înveți; nu este rușinos să începi de jos; nu trebuie să cunoști tot drumul; nu ești obligat să reușești din prima, dar meriți să afli ce s-ar întâmpla dacă ai încerca.
Uneori, omul nu are nevoie de o forță nouă. Are nevoie de permisiunea interioară de a folosi forța pe care o are deja.
Primul pas este forma vizibilă a voinței
Voința rămasă numai în gând devine dorință repetată. Voința trecută în fapt, chiar într-un gest mic, începe să schimbe realitatea.
Nu trebuie să deschizi astăzi întreaga afacere. Poți scrie planul primei luni. Nu trebuie să termini școala astăzi. Poți verifica actele necesare înscrierii. Nu trebuie să construiești proiectul complet. Poți face o versiune simplă și o poți arăta cuiva de încredere.
„Baza ființei noastre este voința” nu trebuie citită ca o mustrare adresată celui care stă pe loc. Poate fi citită ca o veste bună.
În tine există deja ceva care dorește să meargă mai departe. Poate fi obosit, acoperit de teamă sau dezamăgit de încercările trecute. Dar este acolo.
Nu-i cere să mute muntele într-o singură zi. Cere-i doar să facă primul pas spre el.